Șah și bere la Cheers
Vin oameni care știu să joace și încă nu-s de PArcul Astra, se pun tablele pe masă, se comandă prima halbă și se joacă. Formatul: opt jucători, două grupe de câte patru. În fiecare grupă joci cu ceilalți trei în partide rapide de 10 minute. Primii doi din fiecare grupă merg în semifinale, restul rămân pe margine cu o bere de consolare și comentarii din tribună. Din semifinale, câștigătorii merg în finala mare, cu toată lumea în jur. Cine câștigă finala pleacă acasă cu gloria și cu o bere plătită de restul mesei. Între partide se discută mutări, se refac meciuri din cap, se explică de ce "era mat în 4 dacă nu mă grăbeam", se râde, se bea. Cine e eliminat nu stă degeaba, că mesele rămân pe blat și partidele amicale merg în paralel. Genul de seară în care vii pentru turneu și rămâi pentru atmosferă. Venim cu tablele, piesele și un ceas pe telefon pentru partide. Berea e pe voi, barul e Cheers, restul se rezolvă la masă. Ce e inclus: - Table, piese și ceas de șah - Turneu pe grupe cu semifinale și finală - Berea câștigătorului, plătită de perdanți Ce să aduci: - Bani de bere - Creier funcțional
Gazdă: Ciprian
Cine nu-i gata, îl iau cu lopata!
Aveai 8 ani, era vară, și cineva număra la gard cu fruntea lipită de lemn. Cincisprezece, șaisprezece, șaptesprezece... Tu deja alergai. Știai exact unde te bagi — după gardul ăla de tablă de la vecini, sau în tufa aia deasă unde te zgâriai pe picioare dar nu conta, pentru că în tufa aia nu te-a găsit nimeni niciodată. Și stăteai acolo. Respirai încet. Auzeai pașii pe pietriș și inima îți bătea de parcă era ceva important cu adevărat. Probabil era. Am zis că facem o rundă de v-ați ascunselea. Pentru adulți. Am găsit un spațiu industrial cu hale, colțuri, umbre lungi și suficient loc cât să stai ascuns vreo zece minute bune fără să te descopere nimeni. Genul de loc în care, când ești copil, ai fi zis "aici e baza noastră secretă." Genul de loc în care, la 30 de ani, zici fix același lucru, doar că acum bei o bere după. O să numere cineva. O să fugi. O să te ascunzi într-un loc despre care ești convins că e genial, și o să stai acolo nemișcat în timp ce auzi pe cineva apropiindu-se. O să-ți ții respirația ca un idiot. O să te găsească sau n-o să te găsească, și în ambele cazuri o să râzi cum n-ai mai râs de ceva vreme — de ăla cu lacrimi, de ăla de la burtă, de ăla pe care nu-l poți fabrica. Hai, fii serios — când a fost ultima dată când te-ai ascuns undeva? Când ai mai alergat fără motiv? Când ai mai simțit chestia aia cu "vine, vine, vine" și picioarele care vor să fugă singure? Duminică, 17 mai. Opt oameni, un spațiu industrial, zero telefoane, un singur joc pe care deja îl știi pe de rost. Regulile nu trebuie explicate. Adidașii comozi, da. Restul vine de la sine.
Seara de poker la Radu
Cine vine la un poker?